„...Știu toți povestea noastră...Pușcăriașa îmi spun...Nu direct, dar vorbe prin sat vă dați seama cum se aud. Se uită oamenii ciudat la mine că am tatuaje, tăieturi pe mâini. Educatoarea fetei știe. Fetele sunt mici, încă nu le-am spus adevărul...”, sunt cuvintele unei mame al cărei soț este în penitenciar.
Cristina este o tânără mamă de 24 de ani, care de 6 ani își crește singură cei doi copii. Problemele au început să apară imediat după ce a rămas însărcinată, atât ea cât și soțul ei fiind condamnați la închisoare, după ce au săvârșit fapte penale. Cei doi au împreună două fetițe de 2 și 6 ani. Tânără mama a întâmpinat dificultăți atât în comunicarea cu soțul cât și cu cei doi copii.
Cristina a primit din partea Alternative Sociale servicii de consiliere pentru îmbunătățirea comunicării cu soțul și cu fetițele dar și pentru creșterea motivației privind educația copilului și pentru îmbunătățirea situației financiare.
Alternative Sociale: Aș vrea să vă gândiți la momentul în care ați aflat că soțul urmează să fie închis, cum au fost acele zile pentru dumneavoastră?
Cristina: Au fost groaznice. Eram gravidă în șapte luni și vă dați seama, nu aveam niciun sprijin de la nimeni și a fost greu. Pur și simplu mă simțeam singură. Nu aveam niciun venit, nu mă ajuta nimeni. El era singura persoană care mă întreținea. Aveam și probleme cu sarcina în acea perioadă, deci vă dați seama cât de greu mi-a fost. În acel moment locuiam cu soțul în București.
Alternative Sociale: Ce ați făcut după ce soțul a fost arestat?
Cristina: M-am descurcat singură la început, după care am apelat la părinți. Cu greu m-au ajutat și ei pentru că nu erau de acord cu relația mea. Soțul meu a făcut pușcărie și înainte să mă cunoască, abia se eliberase de un an și părinții mi-au zis să nu-l contactez niciodată dar...nu i-am ascultat.
Alternative Sociale: Unde este închis soțul dumneavoastră?
Cristina: În acest moment este închis la Jilava și nu prea păstrăm legătura pentru că el nu are bani în cont și nu are de pe ce să mă sune. Nu putem nici să ne scriem pentru că nu are voie să trimită scrisori din cauza rapoartelor...de la bătăile, scandalurile de acolo, de la telefoane trimise din închisoare. Nu știu detaliat de la ce sunt aceste rapoarte, ce am auzit și eu așa, în mare. Vorbesc cu un prieten care are un frate cu el acolo în cameră. El este mai avut, îi pune bani în cont și când sună mai întreabă și ce face soțul meu și așa aflu și eu.
Alternative Sociale: Copiii știu că părintele este închis?
Cristina: Nu. Am ascuns acest lucru, să nu fie o rușine pentru ele... Am două fete, una este mică, are 2 ani dar cealaltă are 6 ani. Celei mari i-am spus că tatăl este plecat la muncă în străinătate, să aducă bani acasă dar...de 5 ani nu mai vine. Ea tot întreabă de ce nu vine tata, de ce nu o caută? Am poze cu el, i le mai arăt dar câteodată, ea îmi zice că nu e tata, că e Gabi, atât. Nu îi spune tata, îi spune pe nume. Deci psihicul ei e dat peste cap. După ce am lăsat fata la mama, fiica mea îi spune ,,mamă” mamei mele. Eu am fost plecată...
Alternative Sociale: Puteți vorbi despre acest capitol al vieții dumneavoastră?
Cristina: După ce l-a arestat pe el, eu deja mă judecam cu un dosar unde ne prinsese pe amândoi în magazin la furat. Și după asta mi-a venit și mie sentința. Au venit de la poliția din capitală și m-au luat. Am fost la spital la Racova, pentru că eram însărcinată și am născut acolo prima fetiță. Când m-au arestat, la un an de zile, părinții mei au vândut apartamentul din București și au cumpărat casă aici, la țară. Când avea fata cea mare 3 săptămâni m-au eliberat și am stat cu ea un an acasă, la părinții mei. După acest an a venit la poartă poliția și mi-a spus ,,Hai să-ți îndeplinești pedeapsa”. Fetița mea împlinise în acea zi un an. Era mică dar a plâns mult pentru că nu era înțărcată. Asta a fost o traumă pentru ea, vă dați seama, dintr-o dată să se trezească și fără mine, și fără piept. Fetița a rămas în casa părinților dar mama atunci muncea la Iași și fata mea vreo două săptămâni a stat la neamuri. A stat cu bunica mea care este bătrână și bolnavă.
Alternative Sociale: Ați spus că fetița are ceva traume, la ce vă referiți?
Cristina: A trecut prin multe de când era mică. Nu e ceva schimbat la ea în ultima vreme dar ea o are în cap numai pe mama mea, nu pe mine. Deci eu pentru ea sunt Cristina. Știe că sunt mama ei. Știe, dar nu-mi spune mamă. Mama mea este totul pentru ea. Cu mama a dormit noaptea, cu ea a deschis ochii. Eu mă simt rău. Eu când mă uit la fetiță și la mama mea cum se iubesc, se pupă și se alintă, mă doare sufletul. Dar nu am ce să fac. Mă cert cu mama pe tema asta, pentru că eu când am născut fata i-am zis să mă lase să stau un an de zile în spital, la pușcărie cu fetița. Acolo erau condiții de a crește un copil, aveam mâncare, lapte praf și pampers în fiecare zi. Copilul ar fi stat cu mine în cameră și după ce se termina anul, o ducea într-un centru și mi-o aducea săptămânal să o văd. Dar totuși mi-am zis, decât să o cresc într-un centru, mă duc acasă cu fetița. Mama mea mi-a zis să aduc fata acasă, la ea. Până la urmă am venit aici. Și când am plecat la închisoare a plâns...A deschis ochii cu mine și cu mama și după ce am plecat de aici mama era la serviciu, avea grijă de un copil tot de vârsta ei și am dus-o la bunica la deal. Bunica n-o schimba, o bătea pentru că plângea, copilul voia piept, era un copil neînțărcat, vă dați seama cu este. Și a dus-o foarte greu în primele două săptămâni când m-au luat pe mine.
Alternative Sociale: Comunitatea de aici cum este? Știu oamenii că soțul este închis?
Cristina: Știu tot. Și de mine știu...Pușcăriașa îmi spun...Nu direct, dar vorbe prin sat vă dați seama cum se aud. Se uită oamenii ciudat la mine că am tatuaje, tăieturi pe mâini. Educatoarea fetei știe. Fetele sunt mici, încă nu le-am spus. Deocamdată fetița mare nu știe ce este închisoarea, pentru că niciodată nu i-am explicat. Uneori îmi spune că au râs colegii de ea, că e urât puloverul, că pantalonii sunt deteriorați în genunchi. Deci râd de ea ... Sunt copii și în situații mai rele decât fata mea dar parcă au ceva cu ea. Nu știu dacă din cauza situației noastre dar eu nu știu ce vorbesc părinții acasă cu ei.
Alternative Sociale: Cum vedeți relația cu soțul dumneavoastră după ce se eliberează?
Cristina: Lui nu-i place la țară, nu îi place munca sau sapa. Vă dați seama, a trăit toată viața lui din furat. Și s-a și drogat. Eu nu vreau să mă întorc la București, Doamne ferește! Nu vreau, pentru că iar mă bagă în acel anturaj și nu vreau. Dacă se eliberează sigur mă caută. Dar v-am spus, el nu vrea să vină aici. S-a eliberat atunci după ce am fost eu arestată, la un moment dat eram și eu arestată în același timp cu el. Când s-a eliberat el, i-am zis să vină acasă, aici la țară dar el a zis ,,Nu, dar ce să fac eu acolo?” Încă nu m-am gândit ce voi face dacă iese. Aș vrea să divorțez, vă dați seama, mi-a spus mama să cer pensie alimentară de la el dar...de ce mi-ar trebui pensie alimentară? Că fură iar când iese de la pușcărie, oricum toată viața așa va face. Prima oară a primit patru ani pentru furt, după a primit alți trei ani și acum doi ani și ceva...Nu știu ce voi face, nu pot să îl vizitez că este departe, nu am bani...
Alternative Sociale: Care sunt nevoile familiei dumneavoastră?
Cristina: Am mers la primărie și ei nu au fonduri, nu au nicio soluție pentru mine și mi-au spus să apelez pe internet la organizații. Le-am spus celor de la primărie că fata mică mănâncă lapte praf, are enterocolită acută, deci ca să se ajungă la cronică, trebuie s-o țin la regim. Acest regim din ce resurse să-l țin? Trei milioane pe lună pentru pampers și laptele nu ajung. Fata mare are nevoie de încălțăminte, ghetuțele s-au rupt la fermoar. Ați văzut unde e grădinița? Merge mult pe jos, foarte mult. I-am luat o pereche de adidași, s-au dezlipit într-o parte când a plouat afară. Dai 30 de lei, 3 zile te țin și ea se udă la picioare. Cea mare simte, în primul rând, nevoia să comunice cu cineva care are să o învețe ceva. De exemplu, i-am cumpărat o tablă, căci îi place mult să deseneze. Și aici la grădiniță se fac anumite proiecte, cu Carrefour unele. Ea a fost foarte supărată că nu a primit niciun premiu cu toate că a desenat foarte frumos. A fost pe locul doi iar fata care a câștigat avea niște abțibilduri puse pe un ou și nu știu ce s-a întâmplat dar a câștigat ea și fata mea s-a supărat. Deci îi place foarte mult să deseneze, îi plac și poeziile. Cred că știe 20-30 de poezii. A învățat de la grădiniță, știe și cântecele... I-am cumpărat tabla pentru că eu nu am dus-o la grădiniță pe timp de iarnă și a pierdut foarte mult. Când a întrebat-o acolo literele, ea nu a știut să răspundă. Acum că are tabla, am zis pe săptămână să învățăm câte 5-10 litere că avem timp și ea vrea.
Alternative Sociale: Ce le-ați spune oamenilor în general despre situația dumneavoastră?
Cristina: Să nu facă prostii să ajungă la închisoare. Oamenii să înțeleagă că poate acea persoană nu a făcut acel rău pentru că a vrut, poate că a avut nevoie să fure sau poate din cauza anturajului a făcut acel lucru, cum este cazul meu. Din cauza soțului, care era de meserie am ajuns să fur și eu și să fac închisoare. Și oamenii să înțeleagă că tot oameni suntem și noi, la fel ca ceilalți.
Interviu realizat în cadrul proiectului „Copii cu părinți deținuți – copiii invizibili” finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro). Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.